Lemn Therapy - mobilier trainic


În cadrul Centrului de la Sasca Mică își continuă funcţionarea cooperativa „Lemn Therapy”, structură de economie socială unde lucrează 6 persoane cu dizabilităţi angajate cu carte de muncă. Aceștia au devenit producători de resurse atât financiare, cât şi materiale. Proiectul a fost realizat de Primăria Cornu Luncii în parteneriat cu Institutul pentru parteneriat Social Bucovina, Fundaţia ECOTOP pentru Cultură şi Educaţie Ecologică Oradea şi Asociaţia KULT-ART.

În continuarea eforturilor de promovare a economiei sociale în Cornu Luncii, primarul comunei vrea să continue în vederea înfiinţării pe lângă Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică din Sasca Mică a primului sat social din România care să funcţioneze după principiile germane. Satul social se va întinde pe o suprafaţă de 11 hectare atribuită gratuit de Consiliul Local Cornu Luncii şi va fi construit cu fonduri europene atrase prin proiectele care vor fi depuse de ONG-uri. Construirea satului social, a spus primarul, este prevăzută în strategia de dezvoltare pe orizontală a Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică din Sasca Mică, scopul fiind acela de integrare a celor 405 beneficiari ai Centrului în societate, angajarea lor la ateliere protejate şi construirea de locuinţe pentru ei. Concret, până în anul 2020 la Sasca Mică vor fi construite 2-3 centre rezidenţiale de minimum 50 de persoane fiecare, 1-2 centre de zi, 6 căsuţe protejate unde vor locui câte 10-12 persoane şi ateliere protejate unde toţi beneficiarii Centrului să fie angajaţi cu carte de muncă. (https://www.monitorulsv.ro/Local/2016-03-22/Sat-social-cu-fonduri-europene-pe-langa-Centrul-de-Recuperare-si-Reabilitare-Neuropsihiatrica-de-la-Sasca-Mica).

Până la definitivarea colaborarării cu ONG-urile bavareze și instituirea propriu-zisă a satului social în Sasca Mică, atelierul de producere mobilier - Lemn Therapy continuă să lucreze produse din lemn pentru comenzi, specializându-se pe mobilierul de exterior, rezistent și versatil.